Autoarea reconstruiește foarte detaliat, și pe alocuri plictisitor, povestea familiei sale.

Nu pote nega importanța și impactul pe care o astfel de distopie l-au avut asupra lumii. ÎNSĂ! Am dreptul să susțin că personajele feminine, chiar și într-o lume întoarsă cu susul în jos, sunt portretizate tot ca obiecte sexuale, tot leneșe și superficiale.

Singura problemă cu această carte care conține elemente gotice a fost finalul, răspunsul. Nu a susținut toată povestea, din punctul meu de vedere și a fost prea simplu, prea leneș.

Nu prea mi-a plăcut acest thriller, a fost plictisitor de previzibil.

Prima carte care mi-a demonstrat că nu sunt o mare fană a ficțiunii romantice contemporane, deși au existat și alte subiecte importante: pierderea, recunoașterea de sine, etc..

A 5-a carte a seriei, a fost puțin mai dificil de urmărit, însă tot a fost minunată.

Un thriller care îmbină misterul cu umorul.

Nu știu dacă atunci când am citit cartea m-am concentrat pe subtext foarte mult, dar acum, în retrospectivă, pare că ar fi trebuit.

Umor englezesc, satiră a societății.
Umor englezesc, satiră a societății.
Un roman inspiratd e Furtuna lui Shakespeare.