Ștefania Istrate

Am iubit acest roman soft fantasy din tot sufletul, mai ales personajele.

O carte care a fost comparată cu Umbra vântului - nu știu de ce, în afară de locația acțiunii. Mie îmi plac romanele în care un personaj primește o moștenire neașteptată, însă ceva a lipsit.

O distopie extraordinară care ridică multe semne de întrebare și stârnește discuții: cum ar arăta lumea dacă un virus ar ucide bărbații? S-ar descurca femeile, sau ar fi un haos total, așa cum le place unora să creadă? Subiectul este cu atât mai relevant în contextul pandemiei din 2020.

O carte despre reziliență și durerea pierderii, despre o femeie diferită care a luptat ani de zile cu misoginismul cauzat de meseria ei, o meserie majoritar aleasă de bărbați. Aș dori să atrag atenția asupra faptului că nu mi s-a părut ficțiune istorică - doar pentru că acțiunea are loc în trecut.

La finalul cărții chiar m-am întrebat dacă voi continua seria, însă mă bucur că am făcut-o deoarece partea a patra este minunată.

A doua carte a seriei mi-a plăcut mai puțin decât prima. Nu știu dacă a fost cazul, sau faptul că grupul încă se încheagă, sau pur și simplu Joyce. Totuși, nu pot să nu apreciez atmosfera cozy.

Am devorat această carte. Povestea unui narator ascuns dintr-o școală de filosofie închisă, un roman polițist, unul filosofic, unul de dragoste... SUPERBĂ!

O distopie românească - mi-a plăcut ideea, însă scopul personajul feminin, acela de a lupta și de a merge înainte, mi s-a părut atât de clișeic. Am apreciat mențiunea firmei Dunder Mifflin - cine știe, știe.

Un thriller psihologic care ne demonstrează, încă o dată, ce impact imens au anii de școală asupra noastră.

Ultima carte a seriei, m-a terminat psihic, așa cum se întâmplă de obicei.