Cosmin Gabriel

„Călătorie la capătul nopții” nu este o carte care îți oferă speranță. Este mai degrabă o lanternă murdară aruncată peste lume, ca să vezi mai bine cât de obosită, absurdă și lipsită de sens poate fi. Bardamu merge prin război, colonii, orașe și fabrici, dar nicăieri nu găsește ceva care să merite cu adevărat crezut.
Cartea lui Céline nu pare scrisă cu cerneală, ci cu o oboseală veche, adunată din toate viețile oamenilor care au înțeles prea devreme că lumea nu are un plan pentru ei. Și totuși, printre cinism și dezgust, apare uneori ceva fragil: o urmă de compasiune pentru oameni, tocmai pentru că sunt atât de pierduți.