Ștefania Istrate

Nu știu cum să scriu idei despre cărțile acestea. Sunt efectiv incredibile. Detaliile, personajele, lumile, dragonii. NU AM CUVINTE, SUNT ABSOLUT INCREDIBILE. Voi spune, totuși, că textu a fost incredibil de mic.

Nu știu cum să scriu idei despre cărțile acestea. Sunt efectiv incredibile. Detaliile, personajele, lumile, dragonii. NU AM CUVINTE, SUNT ABSOLUT INCREDIBILE. Voi spune, totuși, că textu a fost incredibil de mic.

Nu știu cum să scriu idei despre cărțile acestea. Sunt efectiv incredibile. Detaliile, personajele, lumile, dragonii. NU AM CUVINTE, SUNT ABSOLUT INCREDIBILE. Voi spune, totuși, că textu a fost incredibil de mic.

Nu știu cum să scriu idei despre cărțile acestea. Sunt efectiv incredibile. Detaliile, personajele, lumile, dragonii. NU AM CUVINTE, SUNT ABSOLUT INCREDIBILE.

Nu știu cum să scriu idei despre cărțile acestea. Sunt efectiv incredibile. Detaliile, personajele, lumile, dragonii. NU AM CUVINTE, SUNT ABSOLUT INCREDIBILE. Voi spune, totuși, că textu a fost incredibil de mic.

Cartea mi s-a părut a fi scrisă asemenea unui articol dintr-un ziar. Impersonală, fără emoție și adesea întreruptă ca sciitură.

De asemenea, autoarea a introdus prea multe elemente nelegate între ele ca scriitură și poveste. Avem un autor care îl cunoaște pe Rivera, implicit pe Frida Kahlo. Apoi intervine Troțki, căutând azil politic în mexican, fugind din calea lui Stain care i-a omorât copiii.

Prea multe lucruri deodată și un element prea mic care să le țină lalolaltă: acest Shepard, autorul are a locuit în casa lui Rivera și care a fost apoi hăituit o viață întreagă de americanii care încercau să dea un exemplu și să acuze orice om de susținerea comunismului.

Scriitura Hannei Bota te face să simți că ești alături de personaje la fiecare pagină. Faptul că intrăm atât de ușor în poveste nu se datorează decât talentului și a priceperii surprinderii sufletului uman.

Cel mai mult mi-a atras atenția în cartea aceasta diferența dintre generații, mai exact 3 la număr. Îl avem pe Alex care nu și-a cunoscut tatăl, pe mama sa, Crina, pe mătușa Elena care aduce un strop de realism magic în carte, dar și pe bunica lui Alex, mama fetelor, pe nume Varvara.

Ei, Varvara vine cu o poveste foarte interesantă care te face să te întrebi DE CE?? Bine, bine, dar, totuși, DE CE?

Anii 80, Băile Govora, jud Vâlcea... dispariția unei fete, Ana. Anul 1999, o prezentatoare tv din Franța apare în România pentru a face un reportaj despre această situație.

Un thriller minunat care nu doar că te ține cu sufletul la gură, dar face un portret de excepția al societății comuniste din anii 80. Provincie, CORUPȚIE, securitate, oameni care pierdeau tot, nedreptate, nesinguranță.

Oameni care au fugit din țară, oameni care au fost atacați, bătuți, umiliți. Un polițist, mă rog, un locotenent ușor alcoolic, Sebastian, fuge din București în Govora după ce a comis-o în fața partidului.

Devine obsedat de cazul Anei și, odată cu el, și noi, cititorii. SUPERBĂ CARTE!

Ai, ai, ai! Prima mea întâlnire cu Cristina Campos, O ADOR! Mai mult, o carte în care personajele principale primesc o moștenire neașteptată??? Da, vă rog!

Marina și Anna. 2 surori, 2 vieți diferite, 2 personalități diferite. Marina lucra în toată lumea oferind servii medicale femeilor defavorizate.

Anna era casnică, avea o fetiță și un soț. Atunci când primesc moștenire o brutărie aflată într-un sătuc din munții insulei Mallorca, totul se schimbă.

Marina simte nevoie de un acasă, Anna simte nevoia de schimbare. Descoperă comunitatea, prietenia, tradiția. Și, cel mai important, se descoperă pe sine și una pe cealaltă. Absolut minunată!

Avem o poveste și o autoare din Țara Galilor, ceea ce îmi place. Cartea poate fi considerată o pseudo distopie, deoarece, în acea lume, hârtie era interzisă, era considerată neigienică și periculoasă, așa că totul era digital.

Gemenele Ana și Nan voiau să se răzbune pe un critic literar care ar fi fost răspunzător pentru sinuciderea mamei lor.

Până aici totul foarte interesant, însă! planul a fost extrem de pueril din punctul meu de vedere și nu cred că așa voia autoarea să pară. Nimic nu avea sens, de ce au implicat atâția oameni, de ce în public (mai ales că aveau arme la dispoziție)??!!

A, da. Apropo de distopie, toți bărbații singuri care împlineau 30 de ani erau obligați să doneze...