Doina Ruști (n. 15 februarie 1957, Comoșteni) este o romancieră contemporană.
Doina Ruști este o scriitoare care s-a impus în special prin romanele cu „tematică diversă și construcție solidă". Fantoma din moară (2008), roman despre comunismul românesc, a fost distins cu Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România și tradus în germană, iar Lizoanca la 11 ani (2009) a primit Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române. Acesta din urmă a fost tradus în mai multe limbi de circulație, bucurându-se de cronici pozitive.