Lucian Dan TEODOROVICI s‑a născut pe 17 iunie 1975, la Rădăuţi. Este scriitor, regizor de teatru şi scenarist. Din 2017 este director al Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi şi al Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT). În perioada 2002‑2006, a fost redactor‑şef al Editurii Polirom, unde a iniţiat, în 2004, colecţia „Ego. Proză”, pe care o coordonează şi în prezent. A pus în scenă diverse spectacole de teatru, a realizat câteva scenarii ale unor filme de lungmetraj, scurtmetraj şi de show TV. A debutat editorial în 1999, cu romanul Cu puţin timp înaintea coborârii extratereştrilor printre noi, Editura OuTopos, Iaşi (reeditat la Editura Polirom în 2005 şi 2022).