Papa Francisc (născut Jorge Mario Bergoglio, n. 17 decembrie 1936, Flores, Buenos Aires, Argentina – d. 21 aprilie 2025, Domus Sanctae Marthae, Vatican) a fost al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013, în a doua zi a conclavului din 2013. Din 1998 a fost arhiepiscop de Buenos Aires. A fost primul papă neeuropean după papa Grigore al III-lea (731-741). De asemenea, a fost primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit.