Acordorul de piane

O lectură atentă ne arată că autorul reuşeşte şi în acest roman să îmbine cu o măiestrie unică ficţiunea, psihologia şi filozofia, tratând teme majore ce străbat în diferite variante opera sa beletristică, de exemplu: componenta iraţională, imprevizibilă care acţionează în om; lipsa comunicării reale dintre oameni; însingurarea individului; libertatea voinţei şi limitele ei; limitele autocunoaşterii şi a cunoaşterii celorlalţi; contrastul dintre ceea ce părem, ceea ce vrem să fim şi ceea ce suntem, precum şi condiţiile în care devenim ceea ce suntem; procesul de creaţie şi problematica unui creator de artă; potenţialul limbii (vorbite sau scrise) de a “schimba viaţa”, de a-l elibera pe individ de dilemele sale, de a-l delimita şi a-i păstra identitatea.