Adio

„Siciliana se aseza pe pat cu o gratie amintind de fireasca nepasare a animalelor, de abandonul plantei la soare sau de placuta unduire de vals cu care ramurile se daruiesc vantului. Descheindu-si nasturii rochiei, ea incepu sa cante, nu cu vocea destinata aplauzelor teatrului La Fenice, ci cu o voce tulburata de dorinta. Cantecul ei fu ca o briza aducand inimii mangaierea iubirii.“