Amurgul elfilor

Povestirile Rodicai Bretin nu se hranesc numai din revarsari de evenimente, din suspansul aventurii, ci si din atmosfera de lirism in care autoarea infasoara o istorie simpla, nesofisticata.

Fragmentele de fresca dinaintea timpului incep surprinzator, pregatind o avalansa de imagini, tensiunea povestirilor se naste din actiunea alerta, dar si din zabava asupra amanuntului simbolic. In felul acesta, istorisirile prozatoarei se transforma intr-o parabola ce vizeaza cand conditia umana, cand avatarurile cunoasterii, cand categoriile mari ale eticului.

Prozele din acest volum reprezinta o imersiune fictionala in epoca de piatra a fiintei si constiintei umane. Amurgul elkilor nu seamana cu nimic din ce s-a scris pana acum in literatura autohtona, originalitatea fiind unul dintre atuurile cartii. In plan ideatic, autoarea demonteaza un adevar paradoxal: oamenii cavernelor nu erau neaparat inferiori celor de astazi, ci diferiti. Iar unele caractere s-au pierdut irevocabil, cum ar fi capacitatea neanderthalienilor de a se naste cu "memoria speciei", posesori ai cunostintelor acumulate de generatiile anterioare.

Rodica Bretin remarca aportul individualitatilor - lideri si elite - in opozitie cu multimile-turme. Acestia au curajul de a lupta cu forte superioare, chiar avand sanse minime de reusita si tocmai lor li se datoreaza progresul omenirii. Totusi, uneori selectia naturala actioneaza haotic, supravietuind doar cei mai norocosi, astfel incat zorii civilizatiei nu au fost o perioada paradisiaca, de armonie cu natura, ci un purgatoriu evolutionist. Unele fragmente ale cartii aduc o atmosfera aproape apocaliptica, insa ceea ce pare un sfarsit se vadeste a fi un inceput de lume. - Mircea Doreanu