Anii romantici
„Pe lângă performanța literară în sine (400 de pagini scrise excelent ale unuia dintre cei câțiva prozatori de primă mână pe care-i avem), Anii romantici ating toate punctele fierbinți (și uneori litigioase) ale istoriei recente a postcomunismului românesc. De unde și fascinația cvasiinstantanee exercitată de memoriile Gabrielei Adameșteanu. De regulă, figura memorialistului e puternic idealizată.
Puțini memorialiști rezistă acestei tentații. Nimic din toate acestea în superbii Ani romantici ai Gabrielei Adameșteanu, atipici. Memorialista nu caută deloc să se idealizeze; dimpotrivă, are chiar plăcerea de a se diminua, de a-și admite micile erori sau inexactități. Într-un mod pe care nu l-am mai întâlnit decât la poeții confesionali (americani, iar dintre poeții români, doar la Mircea Ivănescu), Gabriela Adameșteanu înțelege, în Anii romantici, scrisul ca pe un testimoniu aproape religios, în care totul e de mărturisit și nimic de literaturizat.
Marile teme ale postcomunismului românesc sunt tratate din perspectiva unui martor implicat în vortexul lor, dar fără ca martorul să-și aroge vreo secundă superioritatea morală sau intelectuală asupra celorlalți.” (Radu Vancu)
