O carte cu multe elemente psihologice care mi-a plăcut mult. O relație cu o dinamică ciudată, cu balanța de putere care atârnă greu într-o parte, dar și cu multe necunoscute.
Este, sau nu, JB de vină pentru moartea soțului ei?
Romanciera J.B. Blackwood și soțul ei Patrick, regizor și personalitate-cult, mai în vârstă decât ea, aniversează 14 ani de căsătorie într-o croazieră. Când l-a cunoscut pe Patrick, el părea oarecum fără vârstă, așa cum sunt toți zeii în ochii celor care-i venerează.
Însă succesul lui începe să apună, iar J.B. e pe punctul să obțină un premiu literar important. El i-a supervizat dintotdeauna scrierile, dar acum ea ar putea ajunge să-l pună în umbră.
După multe zile însorite, se stârnește o furtună cu consecințe dramatice, care declanșează o adevărată căutare a adevărului despre căsnicia lor.
Un roman care pune întrebarea cât de clară e, în mintea scriitorului, granița dintre realitate și intrigă. Cum îi refuzăm pe oamenii pe care îi dorim? Și care e prețul, pentru noi, pentru alții și pentru arta noastră, dacă nu-i refuzăm?