Arta bucuriei

„O mai văd și azi pe Goliarda urcând dimineața scările mansardei cu un ibric de ceai și nelipsitele ei țigări, îmi amintesc perfect cum cobora câteva ceasuri mai târziu într-o stare de jale fericită, uneori chiar plângea încetișor. Părea că iese lent la lumină dintr-un puț abisal, în fundul căruia viețuia colonia ei de fantome, numeroasele personaje ale acestui roman. Care erau în bună parte ea însăși, cu întâmplări ce aparținuseră altora. Goliarda nu se recunoștea prea mult în Modesta — la urma urmei, Arta bucuriei nu e un roman autobiografic —, răspundea ușor tulburată că Modesta e mai bună decât ea, semn că Modesta poate fi chiar ea, dar amestecată și cu Beatrice, Carlo, Bambù, Nina, Mattia și chiar cu bunica Gaia." Angelo Pelleegrino