Barbatul cu bratul de aur
The Man With the Golden Arm
Povestea lui Frankie „Mașina”, veteran din Al Doilea Război Mondial dependent de morfină și copleșit de tentațiile și violența unei Americi uitate, este o descindere nemiloasă în intimitatea ruinei din sufletele celor uitați sau chiar respinși de societate. În încercările sale emoționante de a-și pune viața înapoi pe făgaș, crima pe care o comite s-ar putea să fie grija lui cea mai mică.
Pentru că în inima sa, la fel ca în inima tuturor prietenilor și cunoscuților săi, a prins rădăcini convingerea că lumea nu este a lor și nu-i va mai primi niciodată, nicăieri, cu brațele deschise.
O carte urbană și tragică, brutală și poetică, nu doar un portret al decăderii, ci o cronică amară a visului american zdrobit. Un adevărat tur de forță literar, în care ratarea și eșecul izbutesc, cumva, paradoxal, să ofere o apologie a demnității umane și chiar un motiv de speranță.
- ISBN: 978-606-8959-85-6
- Editura: Crime Scene Press
- Traducere: Dan Doboș, George Arion Jr.
- Nr. pagini: 496
- Copertă: Necartonată
- An apariție: 2025