Cainele de teracota

Ochiul si timpanul justitiei, comisarul Montalbano are obiceiul de a-si conduce investigatiile in functie de propriile afinitati ambientale: este un sicilian atat de desavarsit, incat pentru el fiecare indiciu se transforma intr-un mesaj, eventual codificat, care trebuie decriptat simbol cu simbol, asemenea limbii arhaice pe care el insusi continua – cu inflexiuni moderne, totusi – s-o vorbeasca.

Dar de data aceasta, delictul mafiei are si o coda: o crima si mai tulburatoare, cu trimiteri ritualice. Ascunse intr-o pestera se afla doi tineri ucisi, imbratisati, paziti de un urias caine de teracota. O crima datand de mai bine de cincizeci de ani.

Cu toate acestea, Montalbano investigheaza frenetic, ajutat de o multime de batranei bine-intentionati si saritori la nevoie: „o ancheta in papuci, intr-o casa parca din alte vremuri, in fata unei cesti de cafea.“