Doris Lessing

Doris Lessing (Doris May Tayler) s‑a nascut in Persia (actualul Iran) pe 22 octombrie 1919, din parinti britanici. Ulterior, familia ei s‑a mutat in Rhodesia de Sud (in prezent, Zimbabwe).
Atrasa de ideologia comunista, se disociaza definitiv de aceasta pe la mijlocul anilor ’50, in urma denuntarii abuzurilor regimului stalinist. Intre 1951 si 1959 publica ciclul Children of Violence, apoi inovatorul Carnet auriu (1962), experiment literar si joc indraznet cu multiple perspective, considerat o adevarata Biblie a feminismului. A doua (si ultima) parte a autobiografiei sale, Walking in the Shade, aparuta in 1997, a fost nominalizata la National Book Critics Circle Award. De‑a lungul impresionantei sale cariere a fost distinsa cu cele mai prestigioase premii literare din Europa, iar in 2007 a devenit a unsprezecea femeie careia i s‑a decernat Premiul Nobel pentru Literatura.

Carnetul auriu

Autor: Doris Lessing

Caietul auriu (1962) este povestea unei scriitoare, Anna Wulf, a celor patru carnete in care isi inregistreaza viata si a incercarii ei de-a le uni, in final, intr-un al cincilea carnet, auriu. Anna Wulf este in acelasi timp personajul unei nuvele, intitulata Femei libere, „care scrie patru carnete, si nu doar unul pentru ca, dupa cum ea insasi recunoaste, trebuie sa separe lucrurile intre ele, pentru a evita haosul, informitatea, esecul...” – noteaza, in prefata romanului, Doris Lessing.

Astfel incit cele patru carnete ale Annei se impletesc cu fragmente dintr-o realitate aparenta, a vietii ei, a copiilor ei, a fostilor amanti. Stilul postmodern este o trasatura de baza a cartii, desi autoarea insista ca lectura sa tina seama mai degraba de temele serioase ale romanului.

Carnetul negru inregistreaza experientele Annei in timpul razboiului, cel rosu momente din perioada in care era membra a Partidului Comunist, cel galben povestea unei iubiri, iar cel albastru amintiri si visuri. Este un roman cu mai multe povesti, iar autoarea ne anunta inca de la inceput sa fim atenti la o tema anume, a esecului, „care, uneori, atunci cind oamenii se prabusesc, devine o modalitate de a-si vindeca propriile false dihotomii si separari”.