Cealalta fiica

Yvetot, o duminică de august din anul 1950. Annie are zece ani și se joacă de-a prinselea cu o altă fetiță, în bătaia soarelui, pe aleea de pietriș din rue de l’École. Mama ei iese din magazinul alimentar ca să stea la taclale cu o clientă. Cele două femei vorbesc cu glas scăzut, dar la urechile lui Annie ajung frânturi de vorbe care-i vor rămâne pentru totdeauna în memorie.

Înainte ca Annie să se nască, părinții ei mai avuseseră o fiică. Aceasta a murit de difterie la vârsta de șase ani, iar părinții nu vor mai vorbi niciodată despre ea în prezența lui Annie, care, ca sub puterea unui blestem, amuțește întrebările care o macină. Dar chiar și această tăcere creează o narațiune ce dă chip fetiței dispărute, care joacă un rol în identitatea scriitoarei. Așa se naște Cealaltă fifiică, o lungă scrisoare-confesiune către sora necunoscută, inspirată din Scrisoare către tata a lui Franz Kafka.