Constelatia fenomenelor vitale
Constelația fenomenelor vitale debutează într-un sat acoperit de zăpadă unde Havaa, o fetiță de opt ani, privește din pădure cum soldații ruși, veniți în miez de noapte, îi răpesc tatăl, acuzat de a fi complotat cu rebelii ceceni. Nu departe de ea, vecinul lor de o viață, Ahmed, e martor al scenei. În momentul în care soldații dau foc casei, acesta se teme de ce e mai rău, dar când o găsește pe Havaa ascunsă în pădure, alături de o ciudată valiză albastră, decide să îi găsească adăpost în singurul loc care îi trece prin minte: un spital abandonat unde – se spune – încă lucrează o doctoriță strălucită, dar cam dusă.
Pentru Sonja, talentată și stăpână pe sine, sosirea celor doi este o nedorită povară, pe lângă lungul șir de refugiați și rebeli răniți pe care îi tratează, în timp ce așteaptă cu disperare întoarcerea surorii sale dispărute. De-a lungul a cinci zile dramatice, viața ei se va schimba, o tapiserie de compasiune, trădare și iertare țesând laolaltă trecutul acestor trei ciudați tovarăși de drum și pecetluindu-le soarta. O poveste despre puterea de a transcende a iubirii pe timp de război, Constelația fenomenelor vitale este o operă literară de o infinită umanitate, compasiune profundă și o semnificație mereu actuală.
Mihail Vakulovski, „Conste;ația fenomenelor vitale“ (Steaua, mai 2016)
- ISBN: 978-973-689-917-1
- Editura: Humanitas
- Colecția: Raftul Denisei
- Traducere: Ioana Avădani
- Nr. pagini: 372
- Copertă: Necartonată
- An apariție: 2015