Creierul si inteligenta emotionala

Autor: Daniel Goleman

În ultimii ani, cunoştinţele despre bazele neurologice ale inteligenţei emoţionale s-au înmulţit considerabil datorită noilor studii din neuroştiinţe. În această carte, Daniel Goleman reuneşte cele mai relevante informaţii despre dinamica neuronală care susţine formarea și dezvoltarea abilităţilor ce depind de inteligenţa emoţională.

Veţi descoperi: diferenţele dintre inteligenţa emoţională şi IQ; dinamica neuronală a creativităţii; starea ideală a creierului pentru a atinge performanţe optime; ce este creierul social; radarul etic al creierului; creierul 2.0 – creierul în era web_ului; metode de gestionare a stresului; tehnicile de perfecţionare a inteligenţei emoţionale; aplicaţiile acestor cercetări în coaching, management, resurse umane şi educaţie.

În 1995, chiar înainte să apară cartea mea, Inteligența emoțională, îmi amintesc că mă gândeam că materialul ar reprezenta o reușită dacă într-o zi s-ar întâmpla să aud doi străini vorbind și unul să folosească sintagma „inteligență emoțională“, iar celălalt chiar să știe ce înseamnă aceasta.

Acest lucru ar presupune că noțiunea de inteligență emoțională, sau IE (termen pe care îl prefer popularului coeficient emoţional – EQ  ), a devenit o memă, o idee nouă, o parte componentă a culturii actuale. Ea a depășit cu mult aceste așteptări. IE s-a dovedit a fi un model influent în domeniul educației sub forma învățării socio-emoționale, este recunoscută ca fiind un ingredient de bază în leadershipul de excepție și, în egală măsură, un agent necesar unei vieți împlinite.

Daniel Goleman

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR
Vezi promoțiile zilei
Cumpără la cel mai bun preț!
bookzone.ro libris.ro carturesti.ro librarie.net

Ai citit cartea?

Salvează în Raft
  • ISBN: 978-606-44-0044-4
  • Editură: Curtea Veche
  • Categorie: Dezvoltare personală
  • Traducere: Gabriela-Alexandra Banica
  • Nr. pagini: 112
  • Copertă: Necartonată
  • An apariție: 2018

Alte cărți de Daniel Goleman

Daniel Goleman, Richard Boyatzis, Annie McKee

-
Fii primul care evaluează cartea!