De la saracie la extaz

De la sărăcie la extaz aduce în prim-plan detalii și intimități ale autoarei, spuse în povești din inima Bărăganului, orașul Lehliu Gară. Deși titlul poate trimite ușor cu gândul la dezvoltare personală, cartea nu merge pe acest făgaș al promisiunilor pentru o viață mai bună. Nu îi explică cititorului cum să reușească în pași predefiniți și nu conține rețete-minune.

Spune, în schimb, lucruri incomode despre rușine, lipsuri, adaptare și supraviețuire.
Povestea urmărește copilăria, plecările, munca, eșecurile și viața trăită departe de casă, acolo unde identitatea se subțiază și trebuie reconstruită din mers.

Sunt episoade dure, dar și momente de umor sec, observații tăioase și fragilitate spusă fără menajamente.
Capitolele nu sunt nici pe departe lecții, ci bucăți de viață: situații aparent mărunte care, puse cap la cap, spun ceva mai mare despre ce înseamnă să te ridici fără să te transformi într-un personaj „exemplar”.

Cartea nu idealizează sărăcia și nu romantizează reușita. Arată că extazul nu este o stare permanentă și nici o destinație finală.
Extazul, așa cum îl creionează autoarea, este dansul, este abandonul, este ieșirea din sine.