Capodopera si testamentul lui Osamu Dazai, al doilea cel mai bine vandut roman japonez din toate timpurile, reuneste temele recurente din viata autorului: suicidul, alienarea sociala si depresia.
Devorat de nelinistea ca ideea mea despre fericire e atat de diferita de ideea de fericire a tuturor oamenilor din lume, ma zvarcoleam noaptea in pat, gemand ca si cum mi-as fi pierdut mintile. Sunt eu fericit? Inca din copilarie, i-am auzit pe cei din jurul meu spunandu-mi ca sunt un om fericit, dar eu nu-mi amintesc decat infernul in care am trait si mi se pare ca cei care imi zic ca sunt fericit sunt incomparabil mai fericiti decat mine.
**spoiler alert** I-am oferit 3⭐ pentru că este inspirată atât de mult din viața autorului. Dacă nu aș fi știut aceste detalii, i-aș fi dat maximum 2⭐.
Ce este desprins din realitate?
- tentativele de suicid, inclusiv cea în care se aruncă în mare cu o femeie. Ea moare, el nu;
- dependența de alcool și medicamente;
- relații pasagere, haotice;
- îndepărtarea de familie din cauza viciilor sale;
- sărăcie rezultată în urma degradării umane.
Cu tot respectul pentru Osamu Dazai, cartea aceasta m-a enervat la culme. Eu pot înțelege greutatea depresiei, a neputinței și a negăsirii în această lume, însă misoginismul nu-l pot accepta.
Înțeleg că face parte din cultura lor, că asiaticii sunt profund patriarhali, dar asta nu înseamnă că pot să citesc cum un anume personaj masculin, fie fictiv, fie inspirat din realitate, poate vorbi atât de urât despre femei, bașca și după ce pe unele dintre ele le convinge să încerce să se sinucidă împreună.
