Doamna din Lac

Lady in the Lake

Autor: Laura Lippman

În 1966, Baltimore e un oraș al secretelor pe care toți par să le știe – toți, mai puțin Madeline „Maddie” Schwartz. În urmă cu un an era o soție fericită, chiar răfățată – acum, și-a părăsit soțul, după o căsnicie de douăzeci de ani, hotărâtă să-și îndeplinească visul din tinerețe, să găsească scopul și pasiunea vieții sale, să-și lase amprenta asupra unei lumi aflate în continuă schimbare.

Când îi ajută pe polițiști să găsească trupul neînsuflețit al unei fete ucise, reușește să primească o slujbă la ziarul de după-amiază din oraș, Star. Aici, are ocazia să-și construiască un renume și se pare că a găsit exact povestea care s-o propulseze: o femeie dispărută al cărei cadavru e descoperit în fântâna dintr-un parc. Numai că femeia e negresă, iar prejudecățile tuturor înseamnă că Maddie devine singura persoană căreia îi pasă de ce a fost ucisă.

În căutările sale, Maddie intră în contact cu tot felul de oameni care, până atunci, se aflau cu mult în afara cercurilor ei.

Numai că, de multe ori, ambiția și tenacitatea o orbesc, iar incapacitatea ei de a vedea dincolo de propriile nevoi va însemna un dezastru, și pentru ea, și pentru cei din jurul ei…

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR
Vezi promoțiile zilei
Cumpără la cel mai bun preț!
bookzone.ro elefant.ro libris.ro carturesti.ro librarie.net
Rating general
1.6
o evaluare Acțiune
1
Personaje
1
Scriitură
3
Finalul
1
Estetică
Coperta, calitatea generală a tiparului, mărimea textului, etc.
2

Recenzii

Am notat ca mi-a placut stilul ,dar acum ,dupa 1 an ,habar n-am despre ce era vorba. Daca nu imi amintesc nimic ,inseamna ca nu "m-a atins".

Acțiune
1
Personaje
1
Scriitură
3
Finalul
1
Estetică
Coperta, calitatea generală a tiparului, mărimea textului, etc.
2