Doua singuratati. Despre roman in America Latina

O conversatie uitata, de la inceputul carierei celor mai mari nume ale romanului latinoamerican, care au marcat literatura ultimului secol si inceputul secolului XXI, Doua singuratati aduce fata in fata si contrapune doi scriitori de geniu, doua viziuni artistice, doua modalitati de a spune si imagina povesti. Imbogatit cu marturii ale literatilor prezenti, cu interviuri si cu fotografii, volumul ii atrage pe cititori in laboratorul unde realitatea si biografia se transforma in fictiune si mit.

In 1967, cand are loc intalnirea dintre Mario Vargas Llosa si Gabriel Garcia Marquez, scriitorul columbian oferise lumii Un veac de singuratate. In doar cateva luni, romanul capatase un statut legendar, la fel ca misteriosul si fabulosul sat Macondo, si adusese in lumina reflectoarelor literatura latinoamericana. La acel moment, Mario Vargas Llosa publicase deja Orasul si cainii, si primise Premiul Romulo Gallegos pentru Casa Verde. Termenul de "realism magic" inca nu fusese inventat, dar stilul pe care avea sa il descrie sintagma, da. Iar ambii scriitori stiau ca fac parte dintr-un spectaculos boom literar. In timp, operele lor aveau sa fie rasplatita cu doua Premii Nobel.

Primul, in 1982, acordat de Academia Suedeza lui Gabriel Garcia Marquez, pentru "roman si proza scurta, in care fantasticul si realul sunt combinate intr-o bogata lume imaginara, reflectand viata si conflictele unui continent". Al doilea, acordat lui Mario Vargas Llosa, in 2010, pentru "cartografierea structurilor puterii si imaginile sale transante ale rezistentei, revoltei si infrangerii individului".