Drumul

O iarnă atomică în care nu mai există animale sau plante, singura prezență constantă fiind foamea, și orice întâlnire între două ființe omenești poate sfârși într-un act de canibalism. Iată decorul postapocaliptic prin care călătoresc un bărbat fără nume și fiul lui, încercând să ajungă la mare. Au un pistol cu două gloanțe, ceva resturi de mâncare și niște pături vechi – și, foarte important, se au unul pe celălalt.

Supraviețuirea înseamnă însă amoralitate, după cum învață copilul studiindu-și tatăl, a cărui dragoste pare a fi ultimul lucru rămas din lumea veche, ultima realitate confortabilă și ocrotitoare.

,,Suntem morții vii bântuind prin decorul unui film de groază“ – aceasta este starea de spirit în lumea lui McCarthy, pe care n-o colorează decât foarte rare detalii de un umor nostalgic: ultima sticlă de Coca-Cola sau singura inscripție ce a supraviețuit dezastrului nuclear – rămășițele unei civilizații semănând neliniștitor de mult cu a noastră, căreia i s-a promis o resurecție.