Dumnezeu. O istorie umana
Reza Aslan ne oferă un inedit tratat de istorie a religiilor, pornind de la religiile animiste ale preistoriei, trecând prin diferitele religii politeiste ale Antichității și ajungând la monoteismele complexe de mai târziu.
Căutând „inefabila experienţă a credinţei“, autorul demonstrează că fiecare religie și fiecare credincios, conștient sau nu, își creează zeul sau zeii luând ca model omul, cu toate ale sale, bune sau rele. Istoria lui Dumnezeu este istoria omului. Respingând interpretările literale ale cărţilor sacre, fanatismul și fundamentalismul, Reza Aslan pledează pentru un „umanism spiritual“, poate singurul capabil să salveze omenirea.