Emotiile

Autor: Osho

Iată care este diferenţa dintre emoţiile pozitive şi cele negative: dacă deveniţi conştient de o anumită emoţie, iar în lumina lucidităţii dumneavoastră, ea dispare, a fost o emoţie negativă.

Dacă deveniţi conştient de o altă emoţie, cu care deveniţi una, dacă emoţia respectivă va cuprinde întreaga fiinţă, atunci este vorba de o emoţie pozitivă. Lumina conştiintei acţioneazã diferit în cele două cazuri: ea le dizolvă pe cele negative, capabile să vă otrăvească viaţa şi le amplifică pe cele pozitive, beatifice, extazice, cu care fiinţa ajunge să devină una.

Aşadar, pentru mine acesta este criteriul: dacă luciditatea amplifică emoţia, aceasta este pozitivă; dacă luciditatea dizolvă emoţia, a fost o emoţie negativă. Tot ceea ce nu poate rămâne în lumina conştiinţei este un păcat, şi tot ceea ce creşte în lumina conştiintei este o virtute. Virtutea şi păcatul nu sunt concepte sociale; ele se referă la realizările noastre interioare.

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR
Vezi promoțiile zilei
Cumpără la cel mai bun preț!
bookzone.ro elefant.ro libris.ro carturesti.ro librarie.net

Ai citit cartea?

Salvează în Raft

Alte cărți de Osho

Osho

-
Fii primul care evaluează cartea!

Osho

-
Fii primul care evaluează cartea!

Osho

-
Fii primul care evaluează cartea!

Osho

-
Fii primul care evaluează cartea!