Estul naivitatilor noastre

Autor: Gabriel Liiceanu

„În aceste pagini cuvintele sunt mobilizate într-un regim de urgenţă. În joc este o reparaţie a Istoriei şi încercarea de a ieşi dintr-un trecut traumatic. Se trăieşte cu teama că s-ar putea întâmpla din nou ceva rău, altfel rău decât înainte, folosindu-se materialul, distorsiunile şi tehnicile cu care operase răul de până atunci.

Pericolul este o nouă adjudecare a scenei publice de către vechii protagonişti, care sunt pe cale să-şi schimbe costumele şi să-şi distribuie rolurile pentru a juca în noua piesă. Una care, pe afișele Istoriei, nu mai poartă titlul de «socialism victorios», ci de «democraţie» şi de «piaţă liberă».

Iar nouă ni se cere să asistăm la spectacol – dar fără comentarii! – şi să admirăm «consensual» performanţele contorsioniștilor de profesie.Or, tocmai despre comentarea noii piese a istoriei e vorba în această carte. Ea poate fi revendicată de către orice cărturar naiv. Adică de către cel care nu poate riposta decât cu mâinile goale (cu «cuvintele goale») la marile manevre politice şi la infrastructurile mistificării.“ (Gabriel LIICEANU)

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR
Vezi promoțiile zilei
Cumpără la cel mai bun preț!
bookzone.ro elefant.ro libris.ro carturesti.ro librarie.net

Ai citit cartea?

Salvează în Raft

Alte cărți de Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu

-
Fii primul care evaluează cartea!

Gabriel Liiceanu

-
Fii primul care evaluează cartea!

Gabriel Liiceanu

-
Fii primul care evaluează cartea!

Gabriel Liiceanu

5

Gabriel Liiceanu

-
Fii primul care evaluează cartea!