Familia de la Auschwitz

Germania, 1943. Jordanna strigă disperată după mama ei, cu lacrimile șiroindu-i pe obraji. Tânăra este smulsă într-o direcție, în timp ce părinții ei sunt trași în alta. Iar în ochii ei mari, căprui și îngroziți, se citește o singură întrebare: „O să vă mai văd vreodată?”

Polonia: Zi de zi, Jordanna, în vârstă de 15 ani, își ține strâns de mână frații în timp ce sunt forțați să muncească până la epuizare. Au fost duși într-un lagăr pentru orfani polonezi, iar noaptea, adolescenta plânge în tăcere, agățându-se de speranța că, de fapt, nu și-au pierdut părinții. Că, atunci când vor reuși să evadeze, mama lor, Dalia, îi va aștepta cu brațele deschise. Un lucru îl știe sigur: pentru a supraviețui, nu trebuie să-i lase pe gardieni să descopere că nu sunt doar polonezi, ci și evrei…

Auschwitz: La sute de kilometri distanță, Dalia tremură în uniforma ei vărgată, atentă la orice semn de pericol. A văzut femei răpuse de frigul mușcător și de regimul brutal și nu poate permite să i se întâmple și ei același lucru. În fiecare zi, Dalia se roagă ca soțul ei să găsească o cale să-și salveze copiii. Atunci când o altă deținută o invită să se alăture unei mișcări de rezistență secrete, se hotărăște să ia salvarea familiei în propriile mâini – în ciuda pericolului la care se expune.

Singurul lucru care le ține pe Jordanna și Dalia în viață este speranța că într-o zi vor fi din nou împreună. Dar va reuși Dalia să lupte pentru a scăpa și a-și strânge din nou fiica în brațe – sau va muri încercând?