Fata din Zlataust

Casa era tocmai in fund; cu un cerdac de lemn decolorat - fusese rosietic-galben cu inflorituri -, cu varul cazut, cu tencuiala cojita, cu ulucile scofalcite si roase de rugina, - muta, posomorata, parca se ascundea, avand in infatisarea ei singuratatea stranie a canilor in care coace turba. In dosul ei - valuri de crengi - fosnea o livada in brocarturi verzi; in coasta ei se ridica nesigur cu o miscare de incovoiere - spinarea roasa a bisericei Sfantului Ioan Gura de Aur, cu al carei cimitir se invecina.

Biserica, sau crucea-n soare, cimitirul, s-alaturi casa subreda si-n jurul ei dansul pagan al primaverii. Era atata moarte si atata viata in casa, in biserica, in ciori, si in frunzisuri, ca-n aceeasi clipa ochii, urechile, narile si sufletul, asteptau prabusiri si presimteau salturi.