Femeia la 1000°C

Konan við 1000°

Autor: Hallgrimur Helgason

Singură într-un garaj închiriat, loială doar unei grenade de mână din al Doilea Război Mondial, Herra Björnsson își trăiește la optzeci de ani începutul sfârșitului vieții. Dar este pregătită: și-a făcut deja programare la crematoriu, unde i se garantează o dispariție rapidă la 1000 °C. Dar înainte de toate astea, ne cere ea, „permiteți-mi să-mi povestesc viața.“

Istoria care urmează pleacă de la viața reală a nepoatei primului președinte al Islandei – cu care autorul a interacționat întâmplător într-o conversație telefonică în anul 2006 –, dar își urmează propriul curs ficțional.

Pusă în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, povestea individuală a Herrei completează tabloul atrocităților care devastau în acei ani Europa, însă amintirile personajului despre sine și despre întâmplările care i-au marcat existența se întrețes cu cel mai rafinat și mai surprinzător umor, cu o revigorantă autoironie, dar și empatie pentru cea care a fost în tinerețe. Fiecare capitol al romanului este o piesă dintr-un puzzle care se construiește încet, impredictibil.

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR
Vezi promoțiile zilei
Cumpără la cel mai bun preț!
bookzone.ro elefant.ro libris.ro carturesti.ro librarie.net
Rating general
3.7
3 evaluări Acțiune
3.7
Personaje
4
Scriitură
4
Finalul
3.7
Estetică
Coperta, calitatea generală a tiparului, mărimea textului, etc.
3.3
  • ISBN: 978-606-71-0744-9
  • Editură: Musai
  • Categorie: Ficțiune literară
  • Traducere: Ioana Miruna Voiculescu
  • Nr. pagini: 552
  • Copertă: Necartonată
  • An apariție: 2020

Recenzii

Una dintre cele mai dure și mai surprinzătoare cărți citite vreodată, o poveste inspirată de nepoata primului președinte al Islandei.

Acțiune
3
Personaje
4
Scriitură
4
Finalul
3
Estetică
Coperta, calitatea generală a tiparului, mărimea textului, etc.
2