Fericire intr-o ceasca de cafea

Suntem din nou in cafeneaua Funiculi Funicula, de pe o alee dosnica si intunecata din Tokyo, unde, daca te asezi pe un anumit scaun si ti se toarna o cafea anume pregatita, te poti intoarce in timp. Regulile au ramas aceleasi. Cea mai importanta dintre ele este sa-ti bei cafeaua inainte de a se raci, altfel nu te mai poti intoarce in prezent si ramai suspendat intre doua dimensiuni temporale.

De mai bine de o suta de ani, pe scaunul acela se asaza clientii care vor sa calatoreasca in timp. Intotdeauna vor exista oameni care vor vrea sa revada pe cineva care nu mai este si, chiar daca prezentul nu mai poate fi schimbat, vor avea nevoie sa se impace cu trecutul. Prin cafenea se vor perinda de data aceasta barbatul care vrea sa-si intalneasca prietenul mort in urma cu douazeci si doi de ani, fiul care nu a ajuns la funeraliile mamei sale, batranul politist care nu i-a oferit niciodata un cadou sotiei lui.

De asemenea, vom cunoaste un tanar care face calatoria din trecut in viitor, doar ca sa se asigure ca cei pe care ii va lasa in urma vor fi fericiti. In plus, vom afla misterul femeii cu rochie alba care ocupa de obicei scaunul destinat calatoriilor in timp.

Frumos istorisite si pline de caldura, intamplarile din Fericire intr-o ceasca de cafea exploreaza modul cum purtam in noi insemnele trecutului si cat de departe am merge pentru a-i vedea - poate pentru ultima oara - pe cei pe care ii iubim.