O carte care m-a dezamăgit. Deși discută despre traume transgeneraționale, despre agresiune, vină și narcisiși, execuția a lăsau de dorit, în opinia mea.
Nu mi-a plăcut personajul June, iar Alce a fost un personaj prea sacadat.
Deși este o cititoare împătimită, Alice nu a fost niciodată într-o bibliotecă și e sigură că toate cărțile cresc în grădini, asemenea florilor iubite ale mamei sale. Dar în ziua în care se aventurează dincolo de lanul de trestie de zahăr care se înalță ca un zid între ea și lume, descoperă un oraș și o bibliotecă, dându-și seama că e posibilă și o altfel de viață.
Ar vrea să nu mai asiste la scenele violente de acasă și să uite de frica paralizantă când mânia propriului tată se îndreaptă asupra ei. Nu își imaginează rădăcinile profunde ale acestui sentiment ce o va însoți mulți ani, până în ziua în care va reuși să facă pace cu trecutul. Al său și al unui lung șir de femei abuzate despre care află la ferma Thornfield a bunicii June, unde se cultivă flori australiene.