Golia

Și de undeva, aproape sau departe, în amintire sau în vale, un glas cânta barbar o melopee de pe vremea Zeilor, când luna răsărea cu umbrele galopului Centaurilor.

Am stat fără un cuvânt, muți și strânși unul în altul, pe muchea vremurilor, ascultând cântecul întâiului păstor, și talangile întâilor turme, cu Zeii aplecați peste umerii noștri.

Și când am regăsit din nou alături ochii Ției, m-am întrebat: De câte mii de ani o iubesc? căci ceea ce bătea în inima mea pentru ea, vecin cu stelele, era mult mai adânc și mai vechi decât priveliștea în care-am regăsit-o tot alături de mine.