Greutatea unui pian

Se spune că cel mai bun lemn pentru piane s-ar fi găsit în pădurile din Transilvania. Un lemn ales și tăiat cu grijă, prelucrat ani de zile pentru a ajunge, la capătul unui proces îndelungat, o pianină Blüthner. Și cam de același interval va fi nevoie pentru ca pianina să treacă de la un fost soldat german la viitoarea pianistă Katia Zeldin, schimbându-i destinul, și apoi, moștenire bizară, la o tânără americană, mecanic într-un atelier auto, cu viața gravitându-i în jurul unui Blüthner la care nu va cânta niciodată.

Un instrument muzical devine personaj, iar placa lui de rezonanță ajunge să absoarbă, pervertind lemnul, toate dramele la care asistă, când mut, când străbătut de muzică. Moștenirea, la fel ca memoria personală, poate să fie o greutate de care uneori trebuie să te lepezi pentru a merge mai departe.