In cautarea timpului pierdut. Prizoniera. Plecarea Albertinei

„Ce geniu! Pagini întregi care vin peste noi în cascadă, ca un jazz minunat.“ The Times
„Ca şi în celelalte romane ale ciclului În căutarea timpului pierdut, se înlănţuie aici multiplele „teme“ – iubire, gelozie, boală, moarte, artă, mondenitate etc. – chemate prin asociaţii de tip analogic şi invadând un spaţiu pe care treptat îl omogenizează printr o scriitură de tip „monoton“ şi cu tendinţă spre exhaustiv, ce şi desfăşoară virtualităţile arborescente spre cucerirea unei totalităţi.

Poate că, într o asemenea lectură, Prizoniera este, mai mult decât oricare dintre celelalte romane ale ciclului, un loc al convergenţei, un punct prin care trec toate liniile ce vin şi se duc de la şi spre celelalte romane, într o mişcare biunivocă mai intensă decât în celelalte raportări. Nu se înşală, aşadar, poate exegeţii care arată insistent spre singulara importanţă a Prizonierei în cadrul ciclului În căutarea timpului pierdut.

În Plecarea Albertinei, tortura celui ce iubise va continua încă multă vreme, nedespărţită de tentativa de a deveni ceea ce voise dintotdeauna să devină (chiar fără să ştie totdeauna că spre aceasta merge): un scriitor.” Irina Mavrodin