In colonia penitenciara

Pentru a putea scrie, se confesează Kafka lui Felice, am nevoie să mă izolez, dar nu ca un ermit, lucru care nu e suficient, ci ca un mort. Scrisul, în acest sens, e un somn și mai profund, altfel spus, e moartea, și, așa cum nu poți scoate un mort din groapă, nici pe mine nu mă poți lua de la masă de scris noaptea. [...] numai așa pot să trăiesc.

Odată ce biograficul se suprapune la un nivel aproape mistic cu literatura, autenticitatea devine trăirea prin scris, iar Kafka e un reprobat, un creator care suferă atroce, unul pentru care arta nu este delectare, ci trăire.