Ingropat de viu
În Londra cenușie a anilor 1800, unde ceața se amestecă cu mirosul foamei și al morții, Ervin se întoarce acasă purtând un jurământ fragil: nu va mai fi niciodată hoț de cadavre.
A lăsat în urmă Institutul Profesorului, întunericul și banii murdari, sperând că, departe de ele, își va putea reclădi viața și va câștiga, în sfârșit, iubirea pe care mama lui nu i-a dăruit-o niciodată.
Însă liniștea nu îl așteaptă. Fratele său cade într-o capcană cu termen scurt și preț nemilos, iar Ervin înțelege că doar cei fără nimic de pierdut își permit să facă promisiuni.
Pentru a salva o viață, trebuie să se întoarcă acolo unde jurase că nu va mai reveni. Între mântuire și vină, între dorința de a fi bun și nevoia de a fi acceptat, drumul lui devine o alunecare lentă spre ceea ce a încercat să lase în urmă.
Într-o lume în care adevărul se cumpără, iar sărăcia înghite orice urmă de inocență, întunericul nu rămâne niciodată jos. El găsește întotdeauna o cale să urce.
- ISBN: 978-630-66-3346-3
- Editură: Ink Story
- Categorie: Thriller / Mistery
- Nr. pagini: 160
- Copertă: Necartonată
- An apariție: 2026