Inima e o suprafata care se curata singura

Autor: Tiutiu Bogdan

Să ne așezăm în proximitatea inteligenței blânde din spațiile-reticulație ale acestei cărți-concept. Vocea stranie și înduioșată ne deplasează între paradoxuri de regnuri/registre utopic-distopice, savurându-și, ca un ascet intraplanetar, precizia deplasărilor.

O ecologie a afectului transpare aici, o adevărată ontologie a lentorii transformă nostalgia în pretext co-creativ, când ultimatumul planetei ajunge nevoie gravă de responsabilizare politic-poetică. Și cât loc de rătăcire empatică ne lasă autorul: în concretul acesta post-biologic, am regăsit fantoma lui W.S. Merwin, sub isonul aievea al lui Hildegard din Bingen. O plimbare urgentă în fragilitate și reconstrucție!

Cosmina Moroșan

Simt că am așteptat multă vreme cartea asta, că s-a întrezărit uneori în poemele altora, căutând în van more like this, că mi-am dorit s-o dau așa în propriile versuri (un ceai de podbal pls, fiindcă spun asta cu oftică!), că e o demență incantată și decantată deopotrivă în petrichor și psithurism; că, deși am așteptat-o, nu eram pregătit pentru ea.Țesând lore de roman prin luminișuri de viniete lirice, înălțându-se deasupra păsărilor-eidolon și reverberând din cupola fragilă a domului geodezic, în glasul acestui volum – deopotrivă profeție și avertisment – natura umană și umanitatea față de natură converg pentru o clipă, așa cum e posibil doar prea târziu,în pragul extincției,
„și clipa aceea/ mă sfâșie“.

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR
Vezi promoțiile zilei
Cumpără la cel mai bun preț!
bookzone.ro libris.ro carturesti.ro librarie.net

Ai citit cartea?

Salvează în Raft
  • ISBN: 978-630-36-8309-6
  • Editură: Art
  • Categorie: Poezie
  • Nr. pagini: 72
  • Copertă: Necartonată
  • An apariție: 2026