Intoarcerea

Plecând de la o temă amplu dezbătută în literatura occidentală, cea a „întoarcerii”, autoarea o reconstruiește și o încarcă cu noi semnificații, specifice spațiului nostru socio-cultural, lumea estică.

Așa cum ne explică și ea în ultima parte a cărții, revenirea în mijlocul familiei sale nu se face de pe poziții ierarhice, mai precis prin existența unui personaj care a reușit să se desprindă de un mediu înecat în suferință și mizerie, și care își construiește narațiunea în jurul unei priviri-din-afară – o privire superioară fondată pe contradicțiile dintre două lumi complet incompatibile.

Mai degrabă, această întoarcere îmi amintește de alta, întoarcere la Haifa a lui Ghassan Kanafani, unde revenirea înseamnă de fapt încercare de recuperare și pace cu un trecut pe care sistemul de putere face eforturi să-l șteargă fără urme. Un trecut care ar fi putut reprezenta o alternativă la oprimările și nedreptățile noilor veniți. În cele din urmă, dorința ascunsă a Aurei și care străbate romanul de la un capăt la altul nu este doar să scrie o carte, ci să deschidă anumite părți de comunicare cu acea lume „interzisă” în capitalism.

O nevoie de regăsire a speranței, speranță care ne ajută pe toate să ne continuăm lupta în aceste momente de cumpănă a istoriei. (Iulia Militaru)