Intoarcerea in Eclipse Bay

Autor: Amanda Quick

Bunicii lor s-au urât din toată inima. La fel și tații lor. Și, pentru că reprezintă următoarea generație din familiile Harte și Madison, toată lumea se așteaptă ca și Hannah și Rafe să se urască.

Hannah Harte, deținătoarea unei companii de succes ce organizează nunți, este o femeie cu o viziune sceptică asupra căsătoriei. Dar contrar opiniei celor din jur, ea își amintește de noaptea petrecută pe plajă cu mult timp în urmă cu Rafe, când el s-a dovedit a fi mai mult decât „băiatul cu reputație proastă din familia Madison“.

Iar Rafe își aduce aminte, la rândul său, de gestul plin de curaj al lui Hannah, care a demonstrat că spiritul său aprig și sincer era mai puternic decât orice vrajbă istorică dintre familiile lor, salvându-l de o condamnare la închisoare aproape sigură.

Aduși împreună de o moștenire surprinzătoare, după ani întregi în care viețile lor au urmat drumuri diferite, Rafe și Hannah se întorc în Eclipse Bay și la ostilitățile care încă le mai despart, dar le și leagă familiile. Și descoperă un lucru în același timp încântător și extrem de tulburător: sentimentele care se nasc între ei pot fi mai presus de secrete, trădări și rivalități…

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR
Vezi promoțiile zilei
Cumpără la cel mai bun preț!
bookzone.ro elefant.ro libris.ro carturesti.ro librarie.net

Ai citit cartea?

Salvează în Raft

Alte cărți de Amanda Quick

Amanda Quick

5

Amanda Quick

-
Fii primul care evaluează cartea!

Amanda Quick

-
Fii primul care evaluează cartea!

Amanda Quick

-
Fii primul care evaluează cartea!

Amanda Quick

-
Fii primul care evaluează cartea!

Alte cărți din seria Iubiri in Eclipse Bay

Amanda Quick

-
Fii primul care evaluează cartea!

Amanda Quick

-
Fii primul care evaluează cartea!