Lacul

Lacul este povestea unei obsesii. Ginpei pare să fugă de o crimă nemărturisită, însă în mintea lui planurile temporale se amestecă, iar femeile din prezent se confundă cu cele întâlnite în trecut. Cititorul rătăceşte alături de personaj într-un univers al incertitudinilor, într-o lume ostilă.

Empatia pe care o provoacă Ginpei-călăuza devine aproape o complicitate: lectura se transformă în pândă înfrigurată, în privire iscoditoare, în urmărire. Dar, dacă protagonistul caută doar frumuseţea în ipostazierea feminină şi o admiră pasiv de la distanţă, de care parte a liniei dintre bine şi rău se află faptele sale?

Rodica Grigore, „Ambiguitate şi experiment narativ“ (Viaţa Românească, februarie 2013)