Luna plina

Cineva poarta un secret, il hraneste inauntrul sau de parca ar fi un animal care-l devoreaza, un cancer, celulele care se multiplica in intunericul complet din corp, in intunericul moale si umed, zguduit ritmic ca de o percutie profunda, o constiinta pe care nimeni altcineva nu o cunoaste si in care prolifereaza la fel ca tesuturile canceroase amintirile obsesive, imaginile ascunse pe care nu le poate impartasi cu nimeni, care nu-l vor parasi niciodata, care-l izoleaza de restul oamenilor.

In amintirea si in privirea cuiva se afla acum imaginile de nesters ale crimei, o privire care se indreapta, chiar in acest moment, catre un loc din oras, fireasca, senina, poate, ca privirea unui oarecare. - Antonio Munoz Molina