Luntre si punte

Tânărul poet Ovidiu Verdeș își înțelege condiția într-un mod propriu, el mizează pe neasemănare, cultivă surpriza, ineditul, stranietatea; o face chiar uneori cu ostentație și cu o fervoare amalgamantă. Pariul său cu poezia se bazează pe contrarietate și dificultate, cu rare concesii făcute în direcția accesibilității. Ovidiu Verdeș își propune, încă din anii liceului, probleme ce relevă o conștiință poetică precoce, un spirit teoretic și critic în același timp.

Își impune un regim de luciditate pe care nu-l vrea redus la autocenzură, dar, pe de altă parte, își dorește „un dram de inconștiență“. Știe că nu are încă „elanurile unui mistic, nici energia juvenilă a unui nihilist“. În „Memento“ (manuscris, 1980–1981), numește, cu dezarmantă sinceritate și acuitate, contradicția în care se află: „Am o plăcere simultană de a mă întoarce asupra mea și de a vrea să uit de mine...“.
Mircea Martin