Maniac

The Maniac

Autor: Benjamin Labatut

Când, la sfârșitul Celui de-Al Doilea Război Mondial, genialul John von Neumann a conceput MANIAC – un computer universal care avea „să ia știința de gât și să dezlănțuie o putere de calcul nelimitată“ – puțini și-au dat seama că lumea are să se schimbe ireversibil.

Pentru că acest aparat revoluționar nu numai că a deschis omenirii teritoriul nesfârșit al informaticii și inteligenței artificiale, dar a și condus-o spre pragul dezastrului, dezlănțuind spectrele războiului nuclear. Înainte de a-și găsi tragicul sfârșit, Paul Ehrenfest simțise deja că un duh pândește „în sufletul fizicii“. Visele născute din fantezia lui von Neumann au grandoarea geniului, dar și tremurul unor îngrozitoare coșmaruri, în care Labatut ne cufundă, dând glas unui cor de voci: cele ale marilor minți matematice ale vremii, dar și ale familiei și prietenilor.

Ne vom afla în Los Alamos, la sediul central al lui Oppenheimer, printre constructorii primei bombe atomice, apoi în Princeton, în încăperile în care s-au conceput tehnologiile digitale care ne modelează acum viața. În cele din urmă, vom privi fascinați cum campionul mondial Lee Sedol cedează în fața puterii copleșitoare a noii zeități a Google, AlphaGo. O zeitate încă hibridă și capricioasă, care face greșeli, delirează, acționează aleatoriu, care va fi urmată de altele, tot mai puternice, tot mai înfricoșătoare.

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR
Vezi promoțiile zilei
Cumpără la cel mai bun preț!
bookzone.ro elefant.ro libris.ro carturesti.ro librarie.net

Ai citit cartea?

Salvează în Raft
  • ISBN: 978-606-40-3102-0
  • Editură: Trei
  • Categorie: Ficțiune literară
  • Colecție: Anansi
  • Traducere: Andra Matzal
  • Nr. pagini: 432
  • Copertă: Necartonată
  • An apariție: 2026

Alte cărți de Benjamin Labatut

Benjamin Labatut

-
Fii primul care evaluează cartea!

Alte cărți din colecția Anansi

Alex Christofi

5

Jaume Cabre

4.9

Jaume Cabre

4.7

Franz Kafka

-
Fii primul care evaluează cartea!

Franz Kafka

4.6