Mesagerii ploii

În Albania secolului al XV-lea, războiul bate la ușă. Locuitorii cetății de scaun și-au ales soarta. Nu au primit pacea otomană, pe care solia sultanului le-o promitea în schimbul abjurării, iar acum așteaptă riposta neîntârziată a imperiului. Iar odată cu primăvara sosește și imensa armată turcă, înaintând leneș și inexorabil spre fortăreață. Capitularea, se pare, nu e decât o chestiune de timp.

Dar acest timp, infim în durata istoriei, este nesfârșit pentru cei prinși în încleștarea în care se înfruntă două lumi. Stelele consultate de astrolog rămân tăcute. Imamii prevestesc victoria, iar poetul orb plânge în versuri prăpădul. Unde e adevărul? Ce să scrie cronicarul oștirii? Un lucru e sigur: indiferent de care parte se va înclina balanța în săptămânile, apoi lunile de asediu și de arșiță, cadențate de bubuitul înnebunitor al tobelor, și eroii, și lașii vor avea aceeași soartă.