Yun-jae s-a născut cu o afecțiune cerebrală numită alexitimie, care îl împiedică să simtă emoții precum frica sau furia. Nu are prieteni – doi neuroni sub formă de migdală sunt responsabili de acest lucru –, dar mama și bunica sa îi sunt devotate și îi asigură un trai tihnit. Locuința de deasupra anticariatului mamei lui este decorată cu bilețele colorate care îi amintesc când să zâmbească, când să spună „mulțumesc” și când să râdă.
În Ajunul Crăciunului – când Yun-jae împlinește 16 ani –, totul se schimbă. Un act de o violență șocantă îi zguduie lumea din temelii, lăsându-l singur și pe cont propriu. Chinuindu-se să facă față pierderii suferite, Yun-jae se retrage într-o izolare tăcută, până când la școala lui sosește Gon, un adolescent cu probleme, iar între cei doi ia naștere o legătură surprinzătoare.
Uneori mă întreb dacă autorii contemporani coreeni fac întrecere pentru locul 1 la cea mai ciudată carte.
Mi-a plăcut cartea, deși foarte ciudat și extrem de violentă.
Personajul principal suferea de alexitimie, nu avea emoții, însă aici inetrvine puterea prieteniei. Chiar și așa... foarte violentă carte.
