Moarte in tinutul secuilor

Autor: Caius Dobrescu

Adeseori se întrerupe. Face pauze. Cuvintele par să plutească în baloane de bandă desenate. Dar trebuie să aveți răbdare, așa cum are misterioasa persoană care îl înregistează. În ritmul ei bizar, mărturia lui Egon Fartaeș (german, după mama, român după tată, revenit după mult timp în țară și internat la dezalcoolizare) vă va purta prin amintirile grupului de umor absurd Parazitul prietenos, dominat de umbra marelui explorator al lumilor subterane, Vlad Lupu. Dar, mai ales, făcîndu-vă să străbateți, pe timp de zi sau noaptea, străzile întortocheate ale Brașovului sau magicul Ținut Secuiesc, vă va duce în inima unor teribile crime care leagă trecutul și viitorul.

Este procurorul Hliza (mână dreaptă a unui fost vicecampion mondial la ping-pong devenit investitor în terenuri de golf periculoase pentru pădurile seculare ale Ținutului), la originea tragediei petrecute în anii 1980 într-un cămin de azilanți din RFG?

Și unde a dispărut ultra-patrioata adolescentă Mădălina? Au toate acestea legătură cu osemintele celor împușcați fără judecată în anii ’50, pe care le caută obsesiv prin creierii munților detectivul-arheolog Vlad Lupu?

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR

Ai citit cartea?

Salvează în Raft
  • ISBN: 978-606-94295-7-0
  • Editura: Crime Scene Press
  • Seria: Vlad Lupu
  • Volumul: 1
  • Nr. pagini: 184
  • Copertă: Necartonată
  • An apariție: 2017

Alte cărți de Caius Dobrescu

Caius Dobrescu

-
Fii primul care evaluează cartea!

Caius Dobrescu

-
Fii primul care evaluează cartea!

Caius Dobrescu

-
Fii primul care evaluează cartea!

Caius Dobrescu

-
Fii primul care evaluează cartea!

Alte cărți din seria Vlad Lupu

Caius Dobrescu

-
Fii primul care evaluează cartea!

Caius Dobrescu

-
Fii primul care evaluează cartea!

Caius Dobrescu

-
Fii primul care evaluează cartea!

Caius Dobrescu

-
Fii primul care evaluează cartea!