Ninge in Bizant

Cu două milenii şi jumătate în urmă, tot într-o zi rece şi înzăpezită, un aventurier din Megaran care privea acropola de pe aceleaşi coline, din acelaşi loc, trebuie să fi fost şi el vrăjit de ceea ce a văzut; poate că a simţit şi el acelaşi fior de melancolie pe care îl simt şi eu.

Cu secole în urmă, într-o zi ca asta, când oraşul Constantinopol era răvăşit de durere şi teamă, ce trebuie să-i fi trecut prin minte călugărului bizantin care a refuzat să-şi renege credinţa şi să sfarme cele mai venerate icoane, după ce s-a strecurat afară din mănăstire şi a privit zăpada căzând pe Hagia Sophia pentru ultima oară înainte de a fugi din oraş?

Ce melancolie a zăpezii trebuie să fi simţit împăraţii, sultanii, cuceritorii şi cei învinşi în timp ce priveau ninsoarea căzând peste Istanbul?