Nu striga niciodata ajutor

Autor: Mircea Cartarescu

Nu striga niciodată ajutor este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu și se poate spune că e diferit de toată poezia lui precedentă.

Scris la treizeci de ani după penultimul volum, timp în care autorul n-a mai scris niciun vers, el reprezintă o întoarcere la simplitatea și generalitatea poeziei genuine, imediate și emoționale, dezbrăcate de sofisticarea intelectuală și culturală din vechea sa poezie.

Cititorul care va parcurge cele o sută de poeme scurte, uneori de doar câteva rânduri, va recunoaște în ele propriile sale trăiri, răul și durerea, depresia și melancolia, sâmburele amar al condiției omenești.

Marea temă a cărții este singurătatea esențială, ireductibilă, a fiecărui om, oricât de mult îi despart distanțele în timp și spațiu, ca și diferențele culturale. Așa încât Nu striga niciodată ajutor e una dintre rarele cărți care pot fi înțelese deopotrivă de cititorul avizat și de cel mai puțin deprins cu poezia.

Salvează
Află mai multe despre aceste funcții
Raft Citesc TBR

Ai citit cartea?

Salvează în Raft
  • ISBN: 978-973-50-8092-1
  • Editura: Humanitas
  • Nr. pagini: 128
  • Copertă: Necartonată
  • An apariție: 2023

Alte cărți de Mircea Cartarescu

Mircea Cartarescu

-
Fii primul care evaluează cartea!

Mircea Cartarescu

-
Fii primul care evaluează cartea!

Mircea Cartarescu

-
Fii primul care evaluează cartea!

Mircea Cartarescu

-
Fii primul care evaluează cartea!

Mircea Cartarescu

-
Fii primul care evaluează cartea!