🖋️Rebecca Serle are un stil cu care nu pot să zic că m-am împăcat. Este a doua carte pe care o citesc și observ aceeași inclinație spre realism magic. Pe Goodreads este încadrată ca realism magic, dar nu am obsevat asta înainte să o citesc.
📚 Începutul cărții o surprinde pe Katy într-un moment trist, la scurt timp după ce și-a pierdut mama. Ea era foarte apropiată de mama ei, Carol. Spune că era modelul și ajutorul ei în tot, ba chiar o îndruma în viața, chiar și la vârsta adultă. Durerea ei se revarsă și spre soț, pentru că decide brusc că nu știe dacă mai vrea să fie căsătorită cu el.
📚 De ani de zile, Katy plănuia să meargă într-o vacanță în Positano împreuna cu mama ei. Ba chiar luasera bilete pentru a merge când Carol s-ar fi însănătoșit. Pentru că este complet răvășită, decide să plece singură în această călătorie lăsându-și practic soțul baltă.
📚 Ajunsă în Positano, este martoră magiei ce învăluie acest loc. În carte magia este ceva mai mult decât o figură de stil pentru că acolo întâlnește o femeie care seamană cu versiunea cu 30 de ani mai tânără a lui Carol. Faptul că a fost introdus acest detaliu magic m-a bulversat puțin pentru că nu reușeam să îl încadrez în poveste. Nu mi s-a părut potrivit.
📚 Ce mi-a plăcut a fost că s-a citit repede și fără prea mari bătăi de cap. Am savurat descrierile, dar îmi pare că tot citind cărți cu acțiunea plasată în Italia s-a ajuns la o idealizare a stilului caracteristic zonelor de vacanță italienești. Nu știu dacă sunt de acord cu ideea ca poți bea vin la orice ora din zi, doar pentru că ești în Italia. Poate trebuie sa ajung acolo să mă conving dacă e așa.